Alegerea pomilor potriviți pentru grădină

Postat pe 12 oct. 2015 în Gradina | 0 comentarii

Alegerea pomilor potriviți pentru grădină

Dacă tot ai posibilitatea de a locui la curte și ai la dispoziție o grădină, ar fi păcat să nu profiți de asta și să plantezi cel puțin 2-3 pomi fructiferi. Asta nu numai că va adăuga un strop de autenticitate spațiului, dar îți va furniza și fructe proaspete și sănătoase pentru tine și familia ta.

Până nu demult ideea plantării unor pomi fructiferi într-un spațiu poate și așa destul de limitat părea mai mult o utopie, însă în ultimii ani au apărut tot mai multe soiuri de copaci pitici sau semi-pitici pe care îi poți planta fără grijă în orice spațiu. În afară de faptul că nu vor umbri florile sau diversele plante pe care le ai în grădină, copacii pitici sunt și mai ușor de întreținut.

Pomii fructiferi – investiție pe termen lung

Poate la început ideea plantării unor pomi fructiferi ți se poate părea un pic deplasată și costisitoare dar de-a lungul timpului nu vei avea decât avantaje. În afară de aspectul decorativ, te vei putea bucura și de fructe proaspte și sănătoase, direct de la sursă.

Pentru o familie cu copii bucuria este cu atât mai mare cu cât cei mici vor fi încântați să descopere fructele direct în natură, nu în lăzile din supermarket.

Alegerea mărimii potrivite

Termenii de pomi pitici sau semi-pitici pot fi un pic evazivi, fără ca tu să îți dai seama concret ce dimensiune va atinge copacul. Așadar, un pom fructifer pitic poate atinge 2- 3 m înălțime, iar unul semi-pitic undeva între 3 și 4,5 metri, în funcție de specie.

Pentru cei din prima categorie avantajul este că pot fi curățați sau stropiți fără a fi nevoie să te urci pe o scară prea înaltă. În ceea ce privește culesul recoltei, crengile acestor pomi pitici pot fi îndoite cu ușurință, așa că poți culege fructele din picioare, stând pe pământ.

În ceea ce privește pomii semi-pitici, aceștia pot atinge dimensiuni un pic mai mari și necesită un pic mai mult efort din partea ta pentru a-i îngriji, însă pot rodi de două ori mai mut decât cei pitici.

Așadar, în funcție de spațiul de care dispui și de efortul pe care ești dispus să îl investești în creșterea acestor pomi, poți alege varianta care ți se potrivește cel mai bine.

Ce pomi fructiferi sunt mai ușor de îngrijit?

Fiecare plantă sau copac are nevoie de câteva acțiuni de bază, în ceea ce privește îngrijirea lor, pentru a da roade. În ceea ce privește pomii fructiferi, unii sunt mai ușor de îngrijit, alții necesită ceva mai multă atenție.

Dacă te-ai hotărât să plantezi pomi fructiferi, cei mai indicați din acest punct de vedere ar fi: cireșul, vișinul, caisul, mărul sau prunul.

Cum plantezi pomi fructiferi

Indiferent de tipul de copac pe care l-ai ales, este esențial să știi cum anume să îl plantezi. Dacă începi cu dreptul, ai toate șansele să te bucuri de roade cât de curând.

În ceea ce privește locul de plantare, acesta trebuie să se afle sub razele directe ale soareluui și să beneficieze de acesta pe tot parcursul zilei. Acest lucru este important dacă vrei să ai roade bogate și copaci sănătoși. De asemenea, trebuie evitată plantarea în locuri expuse vântului puternic sau într-un sol sărac ori lutos.

Pomii au nevoie de multă apă după ce au fost plantați, dar nu le place neapărat să stea într-un sol care mustește de apă. Pentru asta, trebuie să îi uzi în fiecare săptămână și să te asiguri că apa se scurge cel puțin 50 – 60 cm spre rădăcină.

În ceea ce privește curățarea pomilor fructiferi, această operațiune poate diferi de la un soi la altul. În principiu însă, trebuie să alegi specii de pomi care se potrivesc cu climatul în care trăiești și să îi cureți în fiecare toamnă, după ce roadele au fost culese iar perioada de vegetație se încheie. Făcută în mod corect, curățarea copacilor toamna orientează seva acestora către locurile unde se vor forma fructele anul viitor. În consecință, rodul pomului respectiv va fi mai bogat deoarece mugurii rămași vor fi hrăniți mult mai bine.

Pentru a fi siguri că veți avea ce culege din pomii plantați, cel mai indicat lucru, înainte și după plantare, este să vă informați un pic cu privire la caracteristicile soiurilor pe care le aveți și despre îngrijirea lor specifică. Investiți un minim efort și vă veți bucura de satisfacții nemăsurate în vremea recoltei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *