luminita

Cum se usucă în mod corect tigvele

Cum se usucă în mod corect tigvele

De-a lungul a mii de ani, tigvele au fost cultivate și folosite apoi fie ca ustensile pentru diverse activități, fie ca instrumente de cântat. În zilele nostre acestea au mai mult scop decorativ, însă pregătirea lor pentru a putea fi expuse nu este stăpânită de toată lumea. Tigvele sunt înrudite ca specie cu dovleacul sau bostanul și fac parte din familia Cucurbitaceae, la fel ca și pepenii sau castraveții. Datorită aspectului extrem de decorativ, în ultimii ani tot mai mulți oameni le cultivă, însă nu mulți știu exact cum trebuie pregătite acestea pentru a putea fi expuse în casă. În primul rând, pentru a ști cum trebuie tratate, trebuie să afli că tigvele sunt de mai multe feluri și diferă ca formă și grosime a cojii. Cucurbita – este un soi de tigvă cu coaja mai subțire și mai moale. Acestea sunt de un portocaliu intens, aurii sau chiar verzi și pot lua forme din cele mai diverse și ciudate. În afară de faptul că pot fi folosite ca decor chiar și neuscate, tigvele uscate pot fi utilizate ca mici felinare sau pe post de ghivece pentru flori. Din păcate, după uscare, culorile tigvelor își vor mai pierde din intensitate, însă vor rămâne la fel de atractive datorită formelor interesante. Legenaria – este un soi de tigvă cu coaja mai groasă și mai tare. Pentru că au dimensiuni mai mari, tigvele din acest soi pot fi folosite drept căsuțe pentru păsări, dar și ca felinare pentru Halloween (că tot a venit moda și pe la noi). Spre deosebire de alte soiuri din familia Cucurbitaceae, în perioada de înflorire Legenaria face flori albe, care se deschid pe timpul nopții. Recoltarea Indiferent de tipul de tigve pe care le cultivi, acestea sunt gata de recolatat în momentul în care tulpinile se usucă și devin maro. Ai grijă să aduni toate tigvele înainte de primul îngheț, altfel acestea vor fi compromise. Taie tigvele având grijă să păstrezi 2-3 centimetri de vrej și să le înlături pe cele pătate sau lovite. Acestea se vor strica oricum în câteva zile. Uscarea Procesul de uscare a tigvelor este unul destul de lung și din păcate nu te poți folosi de scurtături precum uscarea lor ca microunde, așa cum mai practică fără succes unele persoane. Exteriorul tigvelor trebuie să se usuce în totalitate pentru ca mai apoi să se întâmple asta și cu interiorul. Având în...

Citește mai mult

Alegerea pomilor potriviți pentru grădină

Alegerea pomilor potriviți pentru grădină

Dacă tot ai posibilitatea de a locui la curte și ai la dispoziție o grădină, ar fi păcat să nu profiți de asta și să plantezi cel puțin 2-3 pomi fructiferi. Asta nu numai că va adăuga un strop de autenticitate spațiului, dar îți va furniza și fructe proaspete și sănătoase pentru tine și familia ta. Până nu demult ideea plantării unor pomi fructiferi într-un spațiu poate și așa destul de limitat părea mai mult o utopie, însă în ultimii ani au apărut tot mai multe soiuri de copaci pitici sau semi-pitici pe care îi poți planta fără grijă în orice spațiu. În afară de faptul că nu vor umbri florile sau diversele plante pe care le ai în grădină, copacii pitici sunt și mai ușor de întreținut. Pomii fructiferi – investiție pe termen lung Poate la început ideea plantării unor pomi fructiferi ți se poate părea un pic deplasată și costisitoare dar de-a lungul timpului nu vei avea decât avantaje. În afară de aspectul decorativ, te vei putea bucura și de fructe proaspte și sănătoase, direct de la sursă. Pentru o familie cu copii bucuria este cu atât mai mare cu cât cei mici vor fi încântați să descopere fructele direct în natură, nu în lăzile din supermarket. Alegerea mărimii potrivite Termenii de pomi pitici sau semi-pitici pot fi un pic evazivi, fără ca tu să îți dai seama concret ce dimensiune va atinge copacul. Așadar, un pom fructifer pitic poate atinge 2- 3 m înălțime, iar unul semi-pitic undeva între 3 și 4,5 metri, în funcție de specie. Pentru cei din prima categorie avantajul este că pot fi curățați sau stropiți fără a fi nevoie să te urci pe o scară prea înaltă. În ceea ce privește culesul recoltei, crengile acestor pomi pitici pot fi îndoite cu ușurință, așa că poți culege fructele din picioare, stând pe pământ. În ceea ce privește pomii semi-pitici, aceștia pot atinge dimensiuni un pic mai mari și necesită un pic mai mult efort din partea ta pentru a-i îngriji, însă pot rodi de două ori mai mut decât cei pitici. Așadar, în funcție de spațiul de care dispui și de efortul pe care ești dispus să îl investești în creșterea acestor pomi, poți alege varianta care ți se potrivește cel mai bine. Ce pomi fructiferi sunt mai ușor de îngrijit? Fiecare plantă sau copac are nevoie de câteva acțiuni de bază,...

Citește mai mult

10 lucruri uimitoare despre grădinărit

10 lucruri uimitoare despre grădinărit

Numeroase secrete și lucruri surprinzătoare se ascund printre frunze, flori și instrumente de grădinărit, lucruri ce abia așteaptă să fie descoperite. Așadar, grădinăritul este departe de a fi o activitate banală. Pentru a te ocupa de o grădină, indiferent că este de flori sau de legume, ai nevoie de ceva cunoștințe și îndemânare. Mai jos îți voi prezenta o listă de 10 lucruri uimitoare despre grădinărit pe care ar trebui să le știi și probabil care te vor scoate la un moment dat din vreo încurcătură. Iată care sunt acestea: 1. Floarea soarelui nu este doar o floare Atât centrul florii soarelui, cât și petalele de pe margine sunt defapt aproximativ 1.000 – 2.000 de flori individuale, ținute laolaltă de o singură coroană. 2. Praful de copt îți face roșiile mai dulci O cantitate mică din acest praf presărată pe solul în care vor fi sădite plantele ajută la reducerea acidității din pământ și la obținerea unei recolte mai dulci. Așadar, praful de copt nu face minuni doar în bucătărie, ci și în grădină. 3. Fluturii pot fi mai atrași de buruieni decât de flori Atunci când ți-ai făcut planul pentru amenajarea grădinii te-ai gândit probabil să plantezi cât mai multe flori colorate și parfumate, numai bune pentru a atrage roiuri de fluturi. Nu-ți face prea mari speranțe însă. Potrivit cercetătorilor de la Institutul Smithsonian, florile create special pentru colorit și parfum tind să își piardă aceste proprietăți în timp, spre deosebire de plantele care cresc singure. Așadar, să nu ți se pară ciudat dacă vezi mai mulți fluturi pe lângă buruieni decât pe lângă flori. 4. Plantele chiar răspund la sunete Vorbitul cu plantele, pentru a le ajuta să crească mai repede și mai frumos, este o practică binecunoscută din bătrâni. Chiar dacă de multe ori ai crezut că bunica ta face asta pentru că este afectată de înaintarea în vârstă, iată că cercetătorii vin să îți spună că te-ai înșelat. Bunica ta era chiar foarte sănătoasă și știa bine ce face. Potrivit studiilor, sunete precum muzica sau tonul unei voci blânde pot afecta creșterea plantelor. O altă sursă, mai puțin științifică este emisiunea Myth Busters ai cărei protagoniști au arătat că plantele dintr-o seră în care s-a pus în difuzoare vocea unei persoane au crescut mai mult decât cele dintr-o seră obișnuită. 5. Într-o linguriță de pământ sunt mai multe microorganisme decât oameni pe pământ Cu siguranță...

Citește mai mult

Îngrijirea grădinii toamna

Îngrijirea grădinii toamna

Toamna este anotimpul ideal pentru a pune în balanță lucrurile care te mulțumesc sau nu cu privire la aspectul grădinii. De asemenea, dacă dorești să faci anumite schimbări și să pregătești terenul pentru sezonul următor, acum este timpul potrivit. Iată care sunt cele mai importante acțiuni pentru îngrijirea grădinii toamna, lucruri pe care trebuie să le faci pentru a pregăti grădina atât pentru sezonul rece, cât și pentru primăvara ce va să vină: 1. Curăță pământul. Primul lucru de care trebuie să te ocupi odată cu venirea toamnei este curățarea terenului de frunze și crengi uscate. Pentru a fi sigur că nu vei fi nevoit să repeți acțiunea, este bine să faci acest lucru spre sfârșitul toamnei, când toate frunzele au căzut. 2. Îmbogățește solul. Nu arunca frunzele strânse, pentru că le poți folosi pe post de compost. La fel de util pentru hrănirea solului în care vei planta primăvara următoare este îngrășământul organic, precum gunoiul de grajd. Fertilizarea solului este foarte importantă pentru că ajută la creșterea optimă a plantelor ce urmează a fi sădite în solul respectiv. 3. Adună semințe. Fie că este vorba despre flori, legume sau zarzavaturi, nu este o idee rea să le aduni semințele pentru a le planta sezonul următor. Asta te va scuti de cheltuieli în plus pentru că nu vei mai fi nevoit să cumperi alte semințe, dar îți va garanta și că vei avea flori și legume provenite din semințe netratate chimic. 4. Taie plantele perene. Odată ce florile și tulpinile s-au uscat le poți tăia pentru a mai „aerisi” spațiul. În plus, nimeni nu va aprecia o grădină plină de uscăciuni, așa că o curățenie generală este mai mult decât necesară. Este bine să faci acest lucru acum, căci odată cu venirea primului îngheț îți va fi mai greu. 5. Pregătește plantele pentru iarnă. Acoperă bulbii și rădăcinile plantelor mai sensibile la îngheț cu frunze și crengi ori cu sticle de plastic și borcane, pentru a le feri de vremea rea. Dacă ai plante care nu suportă deloc frigul, trebuie să scoți bulbii din pământ și să îi depozitezi într-un loc uscat și întunecos până când vor putea fi plantați din nou. 6. Ocupă-te de irigat. Chiar dacă par „adormite” din cauză că nu mai au frunzele verzi, plantele și copacii tot mai au nevoie de apă. Cu atât mai mult cu cât se anunță o iarnă geroasă și...

Citește mai mult

10 sfaturi despre florile parfumate

10 sfaturi despre florile parfumate

Florile parfumate aduc un plus de eleganță și delicatețe oricărei grădini. Pentru a te putea bucura de ele așa cum se cuvine, trebuie să urmezi câteva sfaturi extrem de utile legate de amplasarea acestora. Unele flori au un parfum foarte intens și pot fi plantate într-un spațiu mai larg, iar altele, cu un parfum mai delicat, este indicat să fie amplasate într-un loc unde te poți bucura mereu de ele. Din păcate, multe din soiurile moderne de azi nu au printre calități și parfumul intens. Acest atribut a fost sacrificat în favoarea rezistenței la boli și dăunători și a aspectului deosebit, în culori aproape artificiale. Pentru a te putea bucura de o grădină mirifică, optează pentru flori parfumate tradiționale, pe care, dacă este posibil, să le crești din semințe. Revenind la subiectul parfum, iată cele mai utile 10 sfaturi despre flori parfumate și modul în care poți să te bucuri cât mai mult de ele. 1. Plantează flori parfumate într-un loc unde te vei putea bucura de ele cât mai des. De exemplu, le poți amplasa de-a lungul unei alei, lângă un foișor sau chiar lângă ferestrele casei. 2. Optează pentru tufe mari, pentru un impact mai puternic. Mai ales dacă florile sunt plantate într-un spațiu mai amplu, în bătaia vântului, parfumul se va împrăștia în întreaga curte. 3. Dacă optezi pentru flori cu mirosuri din cele mai diferite, ar fi o idee bună să le amplasezi departe una de cealaltă, pentru a nu se amesteca aromele. 4. Plantează cele mai iubite flori parfumate de-a lungul aleii pe care mergi zilnic. Căldura degajată de pavaj va intensifica parfumul. 5. Nu ocoli plantele cu frunze parfumate. Chiar dacă nu fac flori, mireasma frunzelor poate suplini cu ușurință acest neajuns. 6. Unele plante au un parfum mult mai intens odată cu lăsarea serii. Plantează-le acolo unde petreci cel mai mult timp seara, precum terasa ori foișorul. 7. Alege să plantezi florile parfumate în ghivece pentru a le putea muta oriunde îți dorești să te bucuri de mireasma lor. 8. Pentru peluză, ai în vedere că poți alege să plantezi ierburi cu frunze parfumate. Atunci când sunt strivite sub picioare frunzele vor elibera și mai mult parfum, iar efectul va fi minunat. 9. Învață care sunt miresmele care îți plac. Majoritatea florilor își schimbă mirosul de-a lungul unei zile, în funcție de condițiile atmosferice și de locul în care sunt amplasate. Experimentează...

Citește mai mult